Home » Cultură » Dustin Hoffman, unul dintre greii de la Hollywood. „Am trăit sub pragul sărăciei până la 31 de ani”

Dustin Hoffman, unul dintre greii de la Hollywood. „Am trăit sub pragul sărăciei până la 31 de ani”

Dustin Hoffman, unul dintre greii de la Hollywood. „Am trăit sub pragul sărăciei până la 31 de ani”
Dustin Hoffman în filmul „The Graduate”, 1967. Sursa foto: Profimedia
Publicat: 28.07.2023

Dustin Hoffman este unul dintre cei mai respectați actori din toate timpurile de la Hollywood, oferind performanțe memorabile încă din anii 1960.

Deși a început să joace pentru prima dată în producții off-Broadway (săli de teatru, musicaluri, spectacole de revistă care dispun între 99-499 de locuri), Hoffman a devenit rapid o figură importantă în era New Hollywood.

Noul Hollywood, cunoscut și sub numele de Noul Val American, a fost reprezentat de o generație de artiști revoluționari de la sfârșitul anilor 1960 și 1970,  Hoffman lucrând cu mulți dintre regizorii, scriitorii și artiștii proeminenți implicați în această mișcare.

A început să joace la 19 ani

Hoffman, care a început să joace de la vârsta de 19 ani, după ce a renunțat la studiile muzicale de la Santa Monica City College din California, și-a făcut debutul în filmul de pe marele ecran în 1967, odată cu apariția sa în comedia The Tiger Makes Out, iar în 2012, la vârsta de 75 de ani, și-a făcut debutul ca regizor de lungmetraj cu dramo-comedia Quartet, din distribuția căreia fac parte Maggie Smith, Tom Courtenay, Billy Connolly, Pauline Collins și Michael Gambon.

Rolul care i-a adus recunoaștere pe scară largă ca actor de primă mână a fost cel al lui Benjamin Braddock din filmul The Graduate, 1967, care i-a adus o nominalizare la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor.

A primit al doilea premiu Oscar pentru „Rain Man”

Dustin Hoffman este de două ori laureat al premiilor Oscar pentru cel mai bun actor, pentru Kramer vs. Kramer (1979), în care a avut-o parteneră pe Meryl Streep, și Rain Man (1988), un film cu 4 Oscaruri, în care a jucat alături de Tom Cruise și Valeria Golino, Hoffman interpretând exemplar rolul unei persoane autiste cu abilități și sclipiri de savant. În timpul filmărilor la Rain Man, Dustin Hoffman, care nu era sigur de potențialul filmului, dar nici de aportul său la conturarea personajului pe care-l juca, a vrut să renunțe la proiect, spunându-i regizorului Barry Levinson: Adu-l pe Richard Dreyfuss, adu pe cineva, Barry, pentru că aceasta este cea mai slabă lucrare din viața mea. Și ce bine că Levinson a insistat să-l motiveze pe Hoffman pentru a-și continua angajamentul. Rain Man îi aducea lui Dustin Hoffman, în 1989, al doilea premiu Oscar pentru Cel mai bun actor pentru munca lui „slabă”.

Tot referitor la Rain Man, Dustin Hoffman, pentru a intra cât mai bine în pielea personajului său, a petrecut mult timp cu savantul Kim Peek, acesta inspirându-l în conturarea personalității lui Raymond Babbitt și, de asemenea, a declarat că a infuzat în portretul său aspecte ale personalității unui pacient pe care îl cunoștea din perioada în care lucra ca asistent medical într-un centru psihiatric din New York.

Unul dintre cei mai nominalizați actori din istorie

Scenarisul filmului, Barry Morrow – care-l întâlnise pe Kim Peek în 1986 – la câștigarea Oscarului pentru scenariul acestei pelicule, în 1989, i-a oferit trofeul lui Kim Peek.

Interpretarea personajului Raymond Babbitt se află pe locul 88 în topul celor mai bune 100 de personaje de film din toate timpurile, top realizat de Premiere Magazine.

Pe lângă cele două premii câștigate, Hoffman a mai fost nominalizat la Premiul Oscar pentru Cel mai bun actor de alte cinci ori, ceea ce îl face unul dintre cei mai nominalizați actori din istorie.

Roluri notabile în care a jucat Dustin Hoffman

Alte roluri ale lui Dustin Hoffman nominalizate la Oscar au fost pentru The Graduate (1967), Midnight Cowboy (1969), Lenny (1975), Tootsie (1982) și Wag the Dog (1997) și alte roluri notabile ale lui Hoffman au fost cele din Little Big Man (1970), Papillon (1973), Marathon Man (1976), All the President’s Men (1976), Ishtar (1987), Dick Tracy (1990) și Hook (1991).

Începând cu anii 2000, Dustin Hoffman a apărut în filme precum Finding Neverland (2004), I Heart Huckabees (2004), Stranger than Fiction (2006), Meet the Fockers (2004) și continuarea Little Fockers (2010), The Meyerowitz Stories (2017) și și-a imprimat vocea în The Tale of Despereaux (2008) și seria de filme animate Kung Fu Panda (2008-2016).

Cel mai mare interval de vârstă portretizat de un actor de film

Dustin Hoffman a intrat în Cartea Recordurilor Guinness ca fiind actorul ce a reușit portretizarea unui personaj, Jack Crabb, care de-a lungul acțiunii filmului (Little Big Man) trece de la 10 la 121 de ani. Pentru a obține vocea răgușită a lui Jack, personaj în vârstă de 121 de ani, Dustin Hoffman a stat în cabina lui de probă și a țipat din toți plămânii timp de o oră. Machiajul feței lui Hoffman a fost foarte elaborat și dura până la 5 ore pe zi. Legendarul make-up artist Dick Smith a realizat o față din latex pentru bătrânul Crabb care permitea ca ochii să clipească în același timp în care clipea și Dustin Hoffman, ceva revoluționar în domeniul machiajului la acea vreme.

Dustin Lee Hoffman s-a născut pe 8 august 1937, în Los Angeles, California, SUA, părinții lui fiind Lillian (Gold)  – fostă pianistă de jazz – și Harry Hoffman – vânzător de mobilă și supraveghetor de recuzită angajat al studiourilor de film Columbia Pictures. Hoffman a fost crescut într-o familie de evrei (provenind din Ucraina, Rusia, Polonia și România). După ce a absolvit liceul din Los Angeles în 1955, Hoffman s-a înscris la Santa Monica City College, iar în decurs de un an a fost în pericol de a fi exmatriculat. Căuta cu disperare o modalitate de a-și mări notele, când un prieten i-a sugerat un curs de actorie – „nimeni nu pică la actorie” – care ar fi fost un curs „mai ușor” și garantat fără eșec. Hoffman a găsit mult mai mult decât un curs ușor. Și-a găsit adevărata pasiune. La Pasadena Playhouse, unde a studiat actoria, Hoffman s-a împrietenit cu colegul Gene Hackman, un alt actor de top al Hollywood-ului.

Viața personală a lui Dustin Hoffman

Dustin Hoffman a fost căsătorit de două ori. Prima dată cu actrița americană Anne Byrne (din 1969 până în 1980), cu care are doi copii, și apoi cu Lisa Gottsegen (femeie de afaceri americană) din 1980 și până în prezent. Cuplul Hoffman  – Gottsengen are împreună patru copii.

Pe 27 aprilie 2010, Dustin Hoffman a ajutat la salvarea vieții lui Sam Dempster, un avocat de 27 de ani, care a suferit un stop cardiac în timp ce făcea jogging în Hyde Park din Londra, Anglia. Hoffman, care deținea o casă în Londra, se plimba prin zonă când l-a văzut pe Dempster prăbușindu-se pe asfalt. Actorul a așteptat alături de Dempster până când ambulanțele au ajuns la fața locului și l-au resuscitat.

Acuzat de hărțuire sexuală

În 2017, Dustin Hoffman a intrat în vizorul presei internaționale printr-un scandal declanșat de mai multe acuzații care i-au fost aduse pentru agresiune sexuală. Dintre acestea, două femei care au lansat acuzațiile au spus că Hoffman le-a agresat sexual în 1987, iar alta că actorul s-a expus în fața ei în 1980, când avea 16 ani, cerându-i să-i maseze picioarele.

Ca răspuns, avocatul lui Hoffman, Mark Neubauer, a declarat că acuzațiile sunt „falsuri defăimătoare”, iar Hoffman și-a prezentat scuzele față de una dintre femei, pe vremea în care ar fi avut loc incidentul, aceasta fiind o stagiară adolescentă pe platoul de filmare al filmului de televiziune în care juca Hoffman, „Moartea unui comis-voiajor” (1985).

De asemenea, scrie Reuters, Dustin Hoffman ar fi spus că acel comportament descris de femei „nu reflectă cine sunt eu”, refuzând să comenteze celelalte acuzații care i-au fost aduse.

Surse:

https://www.imdb.com/title/tt0095953/trivia/?ref_=tt_trv_trv

https://www.imdb.com/title/tt0065988/

https://www.britannica.com/biography/Dustin-Hoffman

https://www.reuters.com/article/us-people-dustin-hoffman/three-more-women-accuse-dustin-hoffman-of-sexual-misconduct-variety-report-idUSKBN1E900V

Vă mai recomandăm să citiți și:

John Travolta, unul dintre cei mai renumiți actori de la Hollywood. „Nu cred în regrete; cred că viitorul tău este în ziua de mâine”

Actorul cerebral de la Hollywood. Edward Norton: „Viața, ca și pokerul, are un element de risc. Care nu trebuie evitat. Ci înfruntat”

Talentatul domn Lewis. Actorul Daniel-Day Lewis: „O voce este o reflecție atât de profundă și personală a caracterului”

Hugh Grant, unul dintre cei mai îndrăgiți actori britanici. „Femeile sunt înfricoșătoare”

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...